| Home » Articles » Creatii proprii |
o poveste de dragoste
| Un om ca toti oamenii…nici mai deosebit, nici mai simplu…doar pentru persoana pe care o iubeste si pe care-l iubeste. Calatoreste. Prin geam strapung razele calde ale zilei, dar in ginduri macina doar noapte. Asculta muzica. Sentimentele lui parca se evidentiaza pe fata, parca nu, caci doar sunetele melodiei stiu ce simnte sufletul in momentul ascultarii acesteia...ochii plini de viata, dar inauntru sumbru...Dorinta lui e sa-l cunoasca lumea si sa-l admire, sa fie respectat, sa-i fie apreciat talentul. E la inceput de viata...e tinar...are inca mult inainte... Un zgomot puternic si o lovitura cutremuratoare...singe...trupuri...ochi nevinovati. Sufletul lui s-a ridicat incet, incet catre imparatia norilor. Apoi a stopat. Vrea doar ca persoana draga lui sa fie in acest moment alaturi de el...S-a urcat mai departe. A cum gindurile-i sunt curate – e un inger. Datoria lui e sa apere pe cineva...si are dreptul sa aleaga aceasta persoana. A cautat si a gasit – fata...Cind erau impreuna atitea clipe minunate au trait. Erau simpli muritori, si totusi stiau cei aceea dragoste. Gindurile-i zburau doar la ea. Aripile il duceau de-a buimacul. Hoinarea, visa, dar deloc nu putea intelege realitatea. Domnul i-a dat o sansa. L-a lasat pentru o zi sa se duca pe pamint sa-si vada, poateca pentru ultima oara, a doua lui jumatate. Aripile si pinza s-au ascuns sub piele, fiind imbracat ca inainte de moarte. Cind a vazut-o alaturi de altul, a inteles ca dragostea ei fata de el a fost una falsa. Acum regreta ca a avut incredere in aceasta persoana si ca si-a irosit timpul degeaba, gindindu-se la ea. Un glas moale i-a ridicat privirile la lumea din jur. Era o fata care, pur si simplu, i-a simntit durerea. S-a apropiat pentru al linisti si pentru ai mai da o speranta ca-si va gasi iubirea lui adevarata. S-au asezat impreuna pe scaun si au inceput sa se destainuie unui altuia, de parca s-ar fi cunoscut de multi ani. S-au plimbat prin parc, ascultind fosnetul frunzelor, pe malurile riurilor, fiind loviti de valurile acestora, prin cimpii, admirind florile. El o privea si se gindea cit de mult ii seamana. O vedea ca femeia perfecta lui. Gindurile, vorbele atit de corecte... isi dadea seama ca acum si-a gasit...ce?...se intreba si el...se gindea de e dragoste sau un simplu fior...dar inimai spunea « da » si tindea spre ai lumina gindurile. Era deja seara. El uitase ca traieste pentru o zi. I se parea ca e muritor ca toti ceilalti. Deodata, de sub haina lui, aripile tindeau sa iasa la libertate…s-a ridicat spre cer. Fata-l privea inlacrimata, scapind din gura in soapta «te iubesc!». El a intins mina spre ea, dar n-a reusit s-o apuce. Ea s-a pus in genunchi si statea nemiscata, curgind siroaie de picaturi de apa pline de durere. El se ridica si se tot ridica...pentru a doua oara simnte durerea despartirii. Nu avea in cotro, dar de-ar fi avut vre-o sansa ar fi folosit-o. Apoi a inchis ochii si din toata puterea a strigat «Nu!». Totul sumbru...Deschide ochii...vede...vede muritori...in el bate inima, zace un suflet. A inteles ca a visat. Sta pe scaun si o zareste. E tot atit de frumoasa. S-a decis sa foloseasca sansa si s-a apropiat... Acum doua inimi s-au impreunat pentru totdeauna, chiar nici moartea ne fiind in stare sa le desparta... | |
| Views: 4075 | Comments: 5 | |
| Total comments: 5 | ||||
| ||||
ai reushit sa redai imagini clare shi reale.Bafta 
