Se apropie de-un lac, unde cade o ploaie -
Crengile salciei bătrine se-ndoaie.
Parcă se-aude un murmur din frunze,
Cuvinte lipeşte cu două buze.

Se plimbă, ei, ţanţoş prin locuri născute
De stăpina natură cu flori desfăcute.
Cu vocea ei au ieşit cai din stele,
Cu mina ei noaptea aşterne perdele.

Mergind ei, aşa, hoinăreşte prin lume
Au prins de firul dragostei nebune.
O licărire-n ochii lor se aprinse:
Calda iubire peste tot ii cuprinse.

Cu talpele lor murdare de verde
Călcau doar acolo pe unde se vede.
Cel mare şi bărbat mergea inainte,
Frumoasa iubită inţelegea din cuvinte.

Şi urme lăsau pe drumuri senine
Să se ştie c-au călcat copiii stăpinei.
Mergeau să-ntimpine la răsărit
Un plai frumos, bine-ocrotit.

Să nu piară in adincul necunoştinţei lor,
Şi să poată trăi in vecii vecilor.
Să se aprindă două stele pe inltul cer;
Să nu se despartă nici cind a fi ger.

Şi cind vor pieri şi acolo sus,
Să bintuie sufletele lor la apus.
Şi vintul să le ducă departe, in zare,
Să nu se mai intoarcă aici sub nici o floare.

Să trăiască fericiţi acolo unde vor fi
Şi din gindurile noastre nu vor muri.
Şi să se ştie că a trăit, cindva, odată,
In lumea asta - o iubire adevărată.