Azi am aflat cu privirile unde e liceul pentru cei cu vederea slaba..

Intr-o zi, in una din celea cind imi permiteam sa schimb un microbus si apoi un troleu si’mi era indiferent daca voi intirzia la lectii, l’am cunoscut..

Ma intreba unde invatam, citi ani aveam si tot felul de intrebari, deloc deosebite.. Eram doar mirata de curajul lui, caci vorbea cu o straina, vizibil mai mare decit el..

Era josut si avea un ghiozdan mare cit spatele sau, parea a fi greu si, ca de obicei, plin cu tot felul de carti si rechizite nefolositoare. Avea parul ondulat, aproape blond si purta ochelari de miop – se intelegea ca daca’i scotea, lumea lui urma sa fie doar o ceata densa.

Mi’a zis ca invata si el la Asachi, ca e liceul pentru orbi si eram nedumerita.. nu stiam ca liceul meu avea o filiala de acest gen.

L’am mai intilnit de citeva ori in troleul cu acelasi numar, la aceeasi ora, mereu singur, mereu fara parinti, sociabil si cu lentile groase.. Ma tinea minte si’mi vorbea de parca am fi prieteni foarte buni, de’o viata, din scurta lui viata.. Nu’s sigura daca avea macar 9 ani..

Nu l’am mai vazut de juma’ de an, cred.. Iar azi, plimbindu’ma pe strazile de linga liceu, in asteptarea orei 8, am citit pe un panou „Liceul Republican pentru slab-vazatori”.

El era acolo..cu juma’ de an mai mare, cu lentile si mai groase, cu un alt prieten de drum, iar eu.. eu am ramas aceeasi, doar mult mai ratacita..

[doar niste ginduri scrise]