Uzzy de la BUG Mafia a fost băgat în perfuzii la propriu, în urma unei bătăi în care a fost implicat vineri dimineaţa într-un bar din centrul Timişoarei. Pe numele său adevărat Alin Demeter, Uzzy a avut un concert într-un club din oraşul de pe malurile Begăi.
După show, a plecat împreună cu mai mulţi prieteni să continue distracţia. În jurul orei 6 dimineaţa, între grupul lui Uzzy şi alţi câţiva clienţi ai barului a izbucnit scandalul. În urma bătăii primite cântăreţul de la BUG Mafia a fost transportat de o ambulanţă la Spitalul Municipal din Timişoara cu tăieturi în zona capului, iar unul dintre degetele mânii stângi era fracturat.
Uzzy a fost internat în clinica de chirurgie, iar la uşa salonului au stat în permanenţă două dintre gărzile sale de corp. Până acum artistul nu a depus o plângere, dar poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a-i găsi pe agresori.