Poetul Grigore Vieru a fost internat în noaptea de joi spre vineri, 16 ianuarie, în secţia reanimare a Spitalului de Urgenţă din capitală, în urma unui accident rutier. Dispecerul substaţiei medicale de urgenţă Ialoveni, Alexandra Măra, a declarat pentru Info-Prim Neo că automobilul în care se afla Grigore Vieru s-a izbit violent în regiunea comunei Dănceni, Ialoveni, într-un gazon de flori, aflat la o bifurcaţie pe traseul care duce spre Chişinău.
Poetul a fost diagnosticat cu traumă cranio-cerebrală închisă, comoţie cerebrală, plăgi multiple în regiunea feţii.
Potrivit Eleonorei Tcaci, şeful substaţiei medicale de urgenţă Ialoveni, ambulanţa a fost solicitată la ora 1.25 noaptea. Poetul se afla în automobil. Era în stare confuză, avea dureri de cap şi plăgi sângerânde ale feţii. În răni avea cioburi de sticlă de la parbriz.
Şoferul automobilului, vicedirectorul Ansamblului „Joc”, Gheorghe Munteanu nu a fost internat, însă medicii nu exclud că ulterior vor apărea complicaţii şi el va avea nevoie de îngrijiri medicale.
Cei doi se întorceau la Chişinău din sudul republicii. Accidentul este investigat de poliţia rutieră.
am auzit ca sunt foarte putine sanse ca sa supravetuiasca,medicii nostri au cerut si ajutorul celor romani ca sa poate sa-l ajute,sa ne rugam sa fie bine...
foarte rau am ramas shocata de ingrozitoarea veste Infrânt nu esti atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele înfrângeri, sunt renuntarile la vis.
azi am aflat de acest lucru find la un concert dedicat lui Mihai Eminescu si s-a amintit si de cazul nefericit cu Grigore Vieru.....sa-i tinem pumnii Nu socoti anii,numara amintirile...
am auzit de kaz azi in mikrobus..kiar e trista vestea..sper sa fie totul bine... Cu pacatele impaca-te,si daca Nu stii de ce esti in stare,incearca-te..
din cate am auzit e in coma... kiar imi pare rau,mai ales ca din cate stiu se si simtea rau ultimul timp... sa speram k o sa fie totul bine... Sunt momente in viata, in care oricum ti-ar sta corpul, sufletul e in genunchi...
Imi pare rau.... Cu toate intimplarile urite din anul asta,cu problemele cu gaze ,asta mi se pare mai rea decit toate All I want is the wind in my hair to face the fear but,not feel scared
shi te-ai dus dulce minune .... Dumnezeu sa-l odihneasca! Infrânt nu esti atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele înfrângeri, sunt renuntarile la vis.
Trupul neînsufleţit al lui Grigore Vieru va fi depus marţi dimineaţă, la ora 9.00, la Teatrul de Operă şi Balet de la Chişinău, după care va fi înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească de la Chişinău http://desteptarea.info/?p=361 [..]