Popor : Un grup de oameni care traiesc in cadrul acelorasi granite, vorbesc aceeasi limba, au aceeasi cultura si, in general, aceeasi religie.

Spatiul geografic care caracterizeaza un popor este Patria acestui popor.

Patriot este acela care iubeste acest spatiu cat si poporul din acest spatiu geografic.

Natiunea : tot ce a dat mai bun un popor de-a lungul sutelor de ani formeaza Natiunea acelui popor. Natiunea reprezinta stadiul superior al notiunii de popor, chintesenta poporului, sumusul valoric recunoscut si acceptat international.

Nationalist este acela care iubeste ceea ce a dat mai bun poporul sau de-a lungul sutelor de ani (natiunea); cel care iubeste si protejeaza natiunea din care face parte.

In vremea noastra, sensul „nationalist” are, dupa unii, predominant, conotatie peiorativa, ingusta: cineva care nu gandeste „larg”, ci mai mult in cadrul restrans al natiunii lui, unilateral, motiv pentru care, dupa acestea, nu este bine privit intr-o societate multinationala.

Sunt si forme negative ale nationalismului : nationalismul sovin, extremist sau cel ultranationalist.

Nationalismul este constiinta apartenentei la un neam. Este normal sa existe o vointa a natiunii de a-si afirma si apara pamantul stramosesc, istoria, cultura, religia, limba si rasa. De unde, insa, agresivitatea si suspiciunea fata de acest cuvant? Unii politicieni s-au grabit sa imprime definitiei un aspect tendentios: nationalismul ar fi iubirea exagerata a propriului neam. Ca si cum ai putea sa-ti iubesti altfel decat exagerat propriul popor ?! Ei ar vrea sa-ti iubesti neamul mai prudent, mai ponderat, mai rezonabil, eventual sa renunti la exces si sa iubesti mai mult alte neamuri, straine.

Ideea e atat de aberanta, incat nu mai trebuie s-o comentam. Oare nu pentru neamul rom^n, german sau italian au murit milioane de rom^ni, germani ori italieni? Pe ce alt sentiment e cladita intreaga istorie a lumii? Nu poti sa-ti iubesti neamul decat in exces! Cine este sincer cu sine trebuie sa recunoasca deschis acest lucru!

Politicienii demagogi au priceput ca nu pot controla aceasta zona, ca iubirea de neam nu poate fi masurata, reglata ori cumparata. Numai intr-un regim in care valorile sunt rasturnate iar religia omului este banul, un asemenea sentiment e neaparat vinovat. Mai ales datorita faptului ca nationalismul intra in conflict deschis cu tezele comuniste, excesiv socialist-democrat-liberale, care si-au dovedit falimentul si au blocat dezvoltarea fireasca a tarii noastre.

A fi nationalist inseamna, insa, nu numai a-ti iubi neamul, ci si a-l respecta pe cel care, de alt neam fiind, e nationalist. Echilibrul care se creeaza intre aceste forte, sincere si puternice, e unul natural. Nu-i putem condamna pe unguri ca tin mai mult la neamul lor decat la al nostru. Nu intelegem insa pretentia absurda a unor minoritari de a ne cere sa toleram noi nationalismul lor pe teritoriul Tarii Noastre, in detrimentul nostru. Daca vor intelege sa fie nationalisti la ei acasa, noi nu putem decat sa-i respectam! Nu este o crima ca ne iubim tara, chiar daca, in acest sentiment, picuram si putin exces…

Nu este o rusine ca simtim in noi pulsul neamului nostru.

Fondatorul nationalismului romanesc, Nicolae Balcescu (1819-1852), ne-a lasat o lege: ”Natiunea este mai importanta ca Libertatea. Pierduta, Libertatea se recapata; dar Natiunea odata distrusa, este definitiv disparuta”.

N-am urmarit, de exemplu, problema influentei pe care ideologia ori poezia nationalista a lui Eminescu a exercitat-o asupra generatiilor urmatoare. Unii l-au socotit pe Eminescu prea putin nationalist, altii - prea mult obsedat de ideea nationala. Pe vremea studiilor la Viena, i se arunca acuzatia de cosmopolit si vandut strainilor. La una din adunarile Societatii Rom^nia Juna, in articolul sau din „Columna lui Traian” (23 august 1871), B. P. Hasdeu il socoate pe Eminescu cosmopolit. Ceea ce-i mai interesant e ca, dupa moartea poetului nostru national, desi era usor sa i se cunoasca activitatea ziaristica intru apararea cauzei nationale a rom^nilor din Ardeal, din Bucovina sau din indepartata Macedonie, desi „Scrisoarea I I I” ori „Doina” era la indemana oricui, lui Eminescu inca i se mai aduce acuzatia de-a fi fost prea putin nationalist.

Recitindu-i versurile, va las pe dumneavoastra sa le apreciati prezenta lor valoare:

Scrisoarea III" (fragment) .

."Dintr-acestia tara noastra isi alege astazi solii!

Oameni vrednici ca sa saza in zidirea sfintei Golii,

In camesi cu maneci lunge si pe capete scufie,

Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.

Patriotii! Virtuosii, ctitori de asezaminte,

Unde spumega desfraul in miscari si in cuvinte,

Cu evlavie de vulpe, ca in strane, sed pe locuri

Si aplauda frenetic schime, cantece si jocuri...

Si apoi in sfatul tarii se adun sa se admire

Bulgaroi cu ceafa groasa, grecotei cu nas subtire;

Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,

Toata greco-bulgarimea e nepoata lui Traian!

Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi

Sa ajung-a fi stapana si pe tara si pe noi!

Tot ce-n tarile vecine e smintit si starpitura,

Tot ce-i insemnat cu pata putrejunii de natura,

Tot ce e perfid si lacom, tot Fanarul, toti ilotii,

Toti se scursera aicea si formeaza patriotii,

Incat fonfii si flecarii, gagautii si gusatii,

Balbaiti cu gura stramba sunt stapanii astei natii!

Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?

Prea v-ati aratat arama sfasiind aceasta tara,

Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,

Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,

Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei!

Da, castigul fara munca, iata singura pornire;

Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire."

Eminescu imbratiseaza cu dragoste trecutul stramosesc si evoca figurile marete ale neamului. El rascoleste constiinta nationala, oferind generatiilor viitoare un nou simt al demnitatii si mai multa mandrie umana promovand nationalismul.

In daci, Eminescu vede un popor plin de noblete, de iubire de patrie si de libertate: „Era un popor brav acela care-a impus tribut Romei; era un popor nobil acela, a carui cadere te umple de lacrimi, iar nu de dispret, si a fi descendentul unui popor de eroi, plin de noblete, de amor de patrie si libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n'a fost si nu va fi rusine niciodata".

In anul 1889, Eminescu ne spune: „In Rom^nia totul trebuie dacizat”!

Personal cred azi ca a fi Dac nu este o calitate, ci un dat. Nu alegem sa fim daci, ci ne nastem daci.

Pentru cine este familiar cu ideologia si psihologia manipularii maselor, nu este nimic nou ceea ce am spus si scris in repetate randuri : „Pentru lichidarea unui popor (sa spunem a celui dac), se incepe prin a-i altera, a-i sterge memoria: ii distrugi cultura, cartile, religia, istoria si apoi vine altcineva care ii va scrie alte carti, ii va da alta religie, alta cultura, ii va inventa o alta istorie (de origine latina ori slava -vezi 1944- , dupa momentul politic). Intre timp, poporul incepe sa uite ceea ce este sau ceea ce a fost iar cei din jur vor uita si mai repede: limba nu va mai fi decat un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai tarziu, va muri de moarte naturala. Noile forme istorice vor aduce elemente si simboluri noi de adoratie, care le vor indeparta pe cele originare. Din vechiul start spiritual vor ramane undeva, la un etaj inferior al cunoasterii, numai cateva cuvinte, expresii, traditii, impresii, fragmente, nume de localitati, munti si ape, fara un inteles aparent. Formele vechi care, candva, au ocupat valenta transcendentalului, vor fi deplasate de formele noi, care vor dicta componenta si functiile «noului popor». Oare chiar asa s-a intamplat cu noi in ultimii 150 ani ?”.

Cand, nu de mult, nemtii se considerau un popor pur, arian, refuzand sa-si accepte originea asa cum era ea, noi toti i-am condamnat; si am avut dreptate. Cand un grup de „neinspirati” ne-au schimbat istoria, fluturandu-ne in fata una mai „nobila” decat cea adevarata, dacica, una romana, multi dintre noi s-au grabit s-o acceptam „cu mandrie” dar cu iresponsabilitate fata de poporul, natiunea noastra.

Lupta noastra prezenta cu acesti invalizi intelectuali este, azi, deosebit de grea; o minciuna repetata a devenit un adevar aproape de nezdruncinat.

Alexandru Humbold ne spune: „maturitatea unui popor se manifesta in momentul cand isi accepta istoria asa cum este ea, buna ori rea”.

Astazi, dupa iesirea de sub dictatura bicefala ceauseasca, tara noastra, poporul nostru, natiunea noastra sufera procesul redobandirii constiintei nationale, atat in interior cat si in exterior, in cadrul integrarii europene.

In lupta noastra pentru adevarata istorie a poporului nostru, trebuie sa desfiintam zeflemeaua lichelei istorice cat si scepticismul invalizilor intelectuali, a amatorilor de diversiune in viata culturala, si sa promovam adevarul asa cum este el, bun sau rau. Stim cu totii ca este foarte greu sa schimbi o parere falsa, fiindca e inradacinata de secole prin manualele scolare, prin tomuri de istorie, carti, articole, studii de asa-zisa „romanistica”, interventii la radio si la televiziune.

Bucuria de a descoperi o magistrala istorie daco-geta a stramosilor nostri precum si dorinta fireasca de a face cunoscuta aceasta istorie m-au determinat sa infiintez, in anul 1999, Societatea „DACIA REVIVAL” („Reinvierea Daciei”), cu sediul in New York. Societatea isi propune sa aprofundeze studiile privind istoria veche a Daciei.

Un public tot mai larg apreciaza eforturile noastre de a repune adevarul dacic pe masa diversificata - si uneori eronata - a istoriei omenirii.

In concluzie, a-ti iubi natiunea careia ii apartii este ceva natural: este o onoare si o datorie.